In linistea padurii de cuvinte

Copacii stau aplecatii asupra mea,ca si cand m-ar strangula,lasandu-ma sa le devorez culoarea intomnata.Stau plini de gratii gata sa se coboare de pe deal.Le curg frunzele vestejite in adierea brava a vantului,scrutandu-mi fata cu nervurile lor moi,galbene,palide ca moartea...Ma imbat cu masca vesela a toamnei pana la extaz.Lumina puernica a soarelui ma inunda invaluinda-ma in fiorul cald al regretului,amintindu-mi ca sunt toate cuvinte,fara inteles,dar cu sensuri ascunse.Amintindu-mi sa nu ma las prada lor.Amintindu-mi ca inca traiesc,ca totul e efemer in viata.Amintindu-mi ca ma odihnesc in linistea padurii de argint..