Departe

Inchidea ochii doar pentrua nu mai vedea oroarea.Pleopele i se strangeau cu putere ca intr-o menghina,sporindu-i durerea.Simtea arsita ca dintr-un cazan cu smoala si se zbatea si se zbatea in neputinta...Pielea ii ardea si se simtea devorata pe dinauntru.Inchide din nou cu disperare ochii,erau acum si mai aproape.si cheia nu era la ea,cauta ceva de care sa se agate.Si aici nu mai era vorba de speranta,ci de ochii lui,poate de figura lui,ce o privea si acum cu dispret.Se simtea murdara de vina si incapabila de fi iertata.Dar el vine,si o ridica.Atunci disperarea o cuprinde cu totul,si totusi ea nu deschide ochii.Sa vada...credea ca au luat-o,demoni mici si rai,dar era el cum de nu-si dadea seama...O tine asa,pe brate nestiind ce sa faca.Nu era sigur si nu stia de ce venise.O ridica la nivelul lui si ii propteste capul pe umar.Perle de lacrimi rasfirate pe jos,sunetul lor ascutit loveste podeaua.Linistea de mormant se amplifica si se sparge in lacrimi reci si multe...E timpul sa uiti,Otilia...