Repulsia

Conturul i se pierdea in intuneric in timp ce se adancea in umbra.Strania umbra care i-a fost lumina pana acum.Asa cum o strabate fiorul negrului adanc intiparit in pielea alba,socanta.Bratele i se pierdeau si ele parca insangerate in alternanta de culori,menite sa o evidentieze.Nu intelegea intunericul pentru ca i-a fost frica sa-l strabata...asa cum si luminii ii este frica sa-l strabata...Probabil ca a ajuns acolo in lunga reprimare a amintirilor..Nimeni nu se pricepea bine la reprimat amintiri neplacute.Ea era soare acolo unde oamenii vedeau umbra,acum e doar o umbra.Voia sa lesine acolo unde nu putea accepta adevarul,prea dureros,prea aberant sa-l vrea.Cum sa isi ascunda fata incat sa nu o mai vada,cum sa se ascunda de ea insasi cand era chiar acolo.In ea....Sa se sfasie,scrasnind de durere,apasand adanc pe coaste pana o dureau degetele de efort?Sa faca un lucru necugetat si copilaresc pentru ca nu intelegea....?Era atat de scurt timpul si atat de multa durere insignifianta care o rupea pe dinauntru,ii mutila sentimentele intr-un amalgam de ura si repulsie...Mai bine se inchidea.Si asta a si facut...Imi da fiori..

Departe

Inchidea ochii doar pentrua nu mai vedea oroarea.Pleopele i se strangeau cu putere ca intr-o menghina,sporindu-i durerea.Simtea arsita ca dintr-un cazan cu smoala si se zbatea si se zbatea in neputinta...Pielea ii ardea si se simtea devorata pe dinauntru.Inchide din nou cu disperare ochii,erau acum si mai aproape.si cheia nu era la ea,cauta ceva de care sa se agate.Si aici nu mai era vorba de speranta,ci de ochii lui,poate de figura lui,ce o privea si acum cu dispret.Se simtea murdara de vina si incapabila de fi iertata.Dar el vine,si o ridica.Atunci disperarea o cuprinde cu totul,si totusi ea nu deschide ochii.Sa vada...credea ca au luat-o,demoni mici si rai,dar era el cum de nu-si dadea seama...O tine asa,pe brate nestiind ce sa faca.Nu era sigur si nu stia de ce venise.O ridica la nivelul lui si ii propteste capul pe umar.Perle de lacrimi rasfirate pe jos,sunetul lor ascutit loveste podeaua.Linistea de mormant se amplifica si se sparge in lacrimi reci si multe...E timpul sa uiti,Otilia...