Nume scrise in sange

Era fara doar si poate unica in darul mostenit timpuriu de la stra-bunica ei.Era inconjurate de fantome stravechi si pline de regrete si suferinte.Le putea auzi strigand si racninda in zgomote animalice,putea sa le simta durerea,sa le inteleaga povestea.Erau nume scrise cu sange,urland in intuneric dupa dreptate,stranguland aerul cu pumnii lor fluizi,strabatand camera in cautarea suflului.

La inceput fetita nu se simtea in largul ei.Se trezea noaptea in bocete prelungi,in camera patata cu sange si amintiri.In zgomote de glasuri infundate.

Astepta cu nerabdare si neputinta noaptea asta.O noapte speciala si unica in fiecare an,dar mai speciala acum decat fusese mereu.Noaptea aceasta luna avea sa fie ingropata in puzderie de nori,iar atunci cand planetele se vor alinia,darul impreuna cu numele mortilor scrise in manuscris,vor fi luate si redate beznei de care apartin.Acest lucru se putea intampla doar cand Mathilde se afla in vechiul cimitir al satului.Satul era primul intemeiat pe acel pamant blestemat,o data cu el incepand si era mortilor a sangelui si anumelor patate.Morti aveau sa se afunde in namolul cimitirului tot incercand sa iasa,daca fata nu-si va opri puterile in acea seara,in seara eliberarii lor.Caci in fond nu erau decat demoni ai intunericului insetati de sange,cautand razbunarea di dominatia eterna..Noaptea de Halloween

Mathilde avea sa-si infrunte proprii demoni,pentru a-si salva satul.Se apropia timpul..Era inca 11:30 si ea trebuia sa ajunga pe dealul infometat de suferina pe care se afla cruntul cimitir.Dupa cum stia ca avea sa fie,cerul era acoperit cu un val de nori,iar luna pregatita sa-si scoata la vedere inspaimantatoarea lumina.

Era timpul,caci luna isi facea simtita disperarea in ochii fetitei..Isi ridica mainile spre cer repetand dupa cum trebuia incantatia..Cand aproape reusise,doua maini osose sarira din pamant si o trasera pe Mathilde dupa ele..Se zbatea ca un sobolan in capcana...Dar nu reusea nimic..Mainile erau prea puernice si in curand fetita cu ochi azurii disparu in infern.Aliniate,planetele ridicau mortii din malul cimitirului.Lumina lunii ii acoperea dandu-le umbre malefice pe scheletele jerpelite si pline de sange.Dispretul de pe fetele lor,dadeau groaza oamenilor raspnditi prin sat.Teroarea incepuse.Cei a caror nume era scris cu sange iesisera.Incepuse dominatia lumii...

Luna insangerata...

Pasi repezi se aud pe strada pustie,nelocuita.In umbra copacilor,usile darapanate scartaie in chip infiorator.Vantul suiera puternic printre ferestrele ce se bat una de alta, scotand din intunericul de nepatruns tot fiorul si grijile omenirii.Este o miscare antipatica in toata fiinta pasilor.Fantasma nu pare a fi nici pe putin speriata.Neglijeaza totul,avand un lucru de obtinut.Pretul vietii ii suna familiar,ba chiar este in elementul ei.Manta paltonului si-o trage cu usurinta din urma.Glasuri lungi de bufnite se intind pe acea strada.Strania umbra.Luna in convalescenta.Norii palpaind departe de acel peisaj,eliberandul de siguranta,lasandu-l gol si singur in tot acel macel.Lama cutitului se apropie de tinta cu o rapiditate infioratoare.Nu are cum sa rateze.Si in plus nu degeaba se grabeste.Ceasul urma sa bata de miezul noptii.Iadul avea sa se dezlantuie.Va da drumul soaptelor si relelor.Asa se va termina inca o treaba bine facuta.
Vuiete si tipete.Ora 12.Intunericul strabate lumina.Fiarele si demonii ies.Sunete ascutite.Umbra perfida a mortilor.Rochii lungi si negre.Valuri intunecate...si...Sange..Mult sange izbucneste din gatul victimei.Tipetele sunt infundate de recnetele animalelor.Incepuse crima.Luna insangerata.

Razand..

De toate problemele lumii,sa radem si de prostie,sa radem noi cei care din cauza firii ne-am dat seama.Ne-am dat seama ca problemele se invart intr-un ciclu continuu,ne-am dat seama de ura.Si nu o vrem.Nu vrem ura.Sa radem ca nu suntem copii realitatii.Sa radem ca suntem niste boemi egocentristi,sa radem cand ne prefacem.Sa ne prefacem ca radem atunci cand vrem sa plangem.Sa nu ne vada ceilalti.M-am intrebat cum gandeste lumea,toti gandesc ca mine?Clar ca nu..Dar acum sa radem ca suntem unici si sa radem suntem niste snobi.Niste snobi inteligenti.Sa radem ca inca nu suntem risipitori.Sa radem ca avem talent.Si poate o sa radem si atunci cand o sa regretam ca o sa fim izbiti si nu loviti de adevarata realitatea.Si nu vom mai fi boemi egocentristi si vom rade ca nu mai visam.Ca am murit..

Rosu aprins..

Dispare durerea,apare ura si pofta de a-ti trai viata,atingand fiecare limita,fiecare pericol parand simplu.Culoarea nebuna a vietii,nu m-am intrebat care e,nu m-am gandit ca exista,coloreaza tacerea,durerea,o modeleaza intr-un mod unic,te simti ca si cand ai putea uita orice...Dar nu poti nu??Este simplu,este simplu,este simplu sa uiti,este greu sa ramai fara amintire.Cea mai usoara explicatie a amintirilor.Ca atunci cand ai dat cu capul de asfalt.S-a schimbat.Tot.Nu mai sunt la fel.Si cine a facut-o...O persoana traumatizata si traumatizanta...care probabil a observat ca sunt o psihopata egocentrista,snoaba si inteligenta.Perfect.Cum e sa fi ingropat.De sigur nu in sensul propriu...Multumesc oricum ca m-ai pedepsit,oricum n-am schimbat nimic.Inca.Poate o sa te schimb odata.Ca in noaptea de haloween..Gata cu sensibilitatile,gata cu visarea linistita.Acum vine visarea malefica in rosu aprins...

Dezordinea din cuvinte

Indiferenta nu l-a ajutat nici de data asta,insa ii opri gandurile nebune.Vroia sa fie el cel mai bun..In ce?Nu conta...Insa nu se lasa scufundat asa usor...era tot el.Era fatal intr-un fel unic si o stia,caci de aceea se schimbase.Pentru lume.Asa avea sa devina unul de-ai lor.Era demonul pe pamant,cu fete si fete,fiecare patrunzatoare si ascunsa,un fel de cutie a Pandorei prea putin deschisa.Se mandrea cu faptul ca reusise.Insa nu se regasea.Poate,dar nu din perspectiva lui...Nici nu vroia sa auda...Ii curgeau in minte,cuvintele prost aranjate si scrise in graba de pe un vechi manuscris.De ce il citise?Nici el nu stia inca.Ar fi preferat sa-si stopeze curiozitatea...acum suferea.Manuscrisul nu era de el.Paginile lungi si rasfirate erau un mozaic.Vechi cuvinte intelepte,fara inteles...un fel joc inventat pentru a fi descoperit si a rani prin cruzimea sugestiilor si a regulilor.Isi plimbase prea mult ochii.Desi parea sa aiba dreptate..in legatura cu influenta...si probabil cu...cu imbecilitatea.Da!Devenise un imbecil,murisera suflete tinere pentru el..Incapabil sa-si stearga ochii,le lasa sa curga.Lacrimi reci si pline de ura fata de el.Oameni ii ziceau asa si se obisnuise...Ii placea...ii dadea o anume aura.Aura!!!???De prost poate!isi zicea.Dar pana sa ajunga la o concluzie,pana la a se descoperi...ce facuse?..Nu mai tinea exact minte.Ranise...o da...si inca multi..Cine sa-l mai inteleaga?Nu se vroia singur,nu se vedea singur.Nu era singur,numai ca nu a vazut.Atatea fiinte dintre care una mai speciala,creata pentru el...Oare exista???Nu stia...

In cumpana..

Ma indrept cu pasi rapizi spre camera luminata puternic.O muzica cunoscuta ma atrage,un parfum pregnant oriental ma inunda.Lumina portocalie imi mangaie incet fata,alungandu-mi toate gandurile.Infrangerile de azi,puterea care m-a acaparat,norii care strapung acum cerul,nu am timp sa trec prin viata,fiind constienta de asta,regretand fiecare vis si fiecare miscare nereala.Am avut oare timp sa schimb ceva si n-am facut-o?Ma intreb cate persoane se gandesc acum la mine.Oare cate ma iubesc cu adevarat...probabil numai patru.Ma afund din ce in ce mai des in visare.Iar se intampla.Cad cu neputinta si ma ridic urmand prototipul unui robot.Asa ar trebui sa fie o viata?Vrand sa descopar mistere,sau sa le aprofundez,ma gandesc:oare merita si apoi daca as face-o cineva ar aprecia,sau poate nu asta e rostul.Mai e cineva ca mine?Dar cum sunt eu?Poate ma cred prea diferita ,si nu vreau sa fiu...Totul inceteaza ca o prostie,considerat subiect inchis,se pierde,moare,fara a fi constientizat,fara a fi aflat...E o nebunie sa crezi cu convingere ceva,fara sa vrei sa ai argumente.E o nebunie sa vrei pe cineva fara ca el sa existe.Sunt nebuna..Oare daca m-as apropia fara sa cunosc si as intreba:"Vrei sa ne plimbam in parc?"...M-ai respinge si considera un caz pierdut,o javra,sau mai lua de mana si te-ai plimba cu mine.Poate ca am gasit ceva,dar ca intotdeauna totul e imposibil...Neremediabil e gandul,esti tu,nu existi,nu te vreau,poate...Poate ca sunt constienta de falsele prietenii,de ura lumii de demonii mei ,de cuvintele spuse....Ma pierd...

Cuvintele si demonii..

Privind in chip infiorator drumul,batranul se opri.Era prea obosit si singur ca sa-l continuie.Si pana la urma de asta venise.Nu avea sa se indure.Nu-i pasa.Asa cum nimanui nui pasa.Era doar el si bastonul...si desigur clipele vietii.Si filmul care ii rula ca viu prin fata ochilor.Ritmul nebun il obosea.Greselile nu-l deranjau.Se gandea.La ce a fost si la ce va lasa in urma.Nebunii..asa isi zicea.Sunetul serii se lasa invaluindul in si mai multe mistere.Nu mai vroia sa le afle.Cui sa le lase?Plin de riduri si scorojit pica bastonul..Cu lacrimi in ochi muri si batranul,muri si speranta,muri nimicul din ochii lumi.Pe cand el cadea,alti tineri se nasteau dand drumul cursului si regretelor.Lasand prada fiarelor,cuvintele si demonii.

Scrum..

Simtea efemeritatea lui prin toti porii..Nicicand nu ii va apartine.Pentru ca nu putea.pentru ca nu era singura.Se temea.Puternica dorinta ii inunda tot copul incet.Gandea murdar intr-un fel de care ii era scarba.Nu se regasea.Nici nu vroia.Trebuiau sa evadeze si ei.Acum.Mergea nu tocmai lucida catre scari.Era greu sa le urce.Era greu sa se intoarca.Erau doua.In fata i se deschideau tot doua culoare.Inundate de neagra umbra.Era nebuna.Il alese pe cel mai lung si mai intunecat.O priveau de pe marginile peretilor cum trecea.Prea beti ca sa se miste.Ca sa o prinda.Nici ca-i pasa.Obiectivul era atingerea suprema..oare?Isi dorea ceva prea mult,se ruga,cand va primi??Astepta..Trecu pe langa ea.Doar unul..grabit.Fara intentii.Merse mai departe.Desi era frig,drumul se topea..

Stati!...Vin si eu acum...

Pierderea visarii..

Si se pierdea asa cum stia numai ea...Se opreau.Gandurile se opreau.Era destul de greu sa nu se piarda asa ca o facea...Mereu.Era in bratele lui,apoi nu mai era.Si se trezea cuprinsa de baiatul cu parul cret,apoi pica spre alte margini.Marginile uitarii pentru ca nu o intelegea nimeni.Era schimbatoare ca vantul.Azi visa sa fie artista,apoi nu mai vroia sa traiasca.Ura lumea,ura oamenii,se ura ca nu putea face nimic.Vroia doar sa-l aiba pe el.Sa-l tina pentru totdeauna.Asa simtea ea repulsie fata de moarte.Prin el.Dar cine era el?Nimeni...inca nu exista,desi il vroia..Se amuza cand visa,cand pica de la unu la altu...Cand se trezea.Isi pierdea visele se pierdea..Simtea aerul rece al lui octombrie,ii simtea respiratia calda.Nu se termina.Era sigura ca nu exista,nici el nici tigara.Si apoi se arunca.Si nu simtea nimic...Nici pe el nici tigara...

Nu mai visa...

Ranirea Otiliei..

Pana intr-o zi cand totul avea sa se schimbe..
Otilia era ca de obicei in parc pe aceiasi banca,tremurand sub soare pierduta sub perdeaua lumii ei.Puteai vedea doar o urma din Otilia,o urma..Fata aceea nu era Otilia,Otilia era de mult inchisa in sine,nicio trasatura nu mai reiesea acum din chipul ei pierdut..
Elisei se aseza langa ea,o prinse de brat,si-i propti capul de gatul lui,asa cum facea mereu Otilia..Tresari..Inima ii batea cu putere.Cunostea prea bine melodia..se obisnuise cu ea.
Dar Otilia nu reactiona,visa atat de departe,ca nici chiar el nu o mai putea intoarce..Lacrimi reci si pline de dispret ii alunecau pe gatul lui Elisei.Clipea.Redevenea Otilia,insa nu vorbea,doar se gandea la ultimele zile..Elisei o mangaie si-i zise:
-De ce ai fugit..De ce m-ai mintit,Otilia?Nu credeam ca ma vei putea rani vreodata!
Otilia nu avea de gand sa raspunda,dar nici sa plece,doar plangea.Cand insa,Elisei se ridica,Otilia aproape ca i-a smuls mana incercand sa-l faca sa nu plece..nu asta vroia,dar nu stia exact ce simte,tumultul din ea era sau nu realitatea viselor ei??Nu stia...
Elisei era surprins de reactia violenta si atat de tipica Otiliei:
-Nu vreau sa pleci...
-Nici macar eu nu te mai pot ajuta Otilia,esti aici,dar prea departe..Nu vreau sa te pierd!
-Nu fi copil!Sunt aici langa tine,nicaieri altundeva.Ce mai conteaza??
-Stii ca mereu te pierzi in ganduri!Mereu!
-Iarta-ma sti ca te iubesc,dar nu ma acuza ca ma indepartez,asta faceai tu,parca ai fi fost orb,nu vroiai sa o refuzi pe taratura aia
Ramasi fara cuvinte,Otilia stia ca lui Elisei i se luase valul de pe ochii,o vedea tot pe ea,nu pe Tina ...si era fericita in bratele lui...

CONTINUAREA-alta data....

La scene du monde..

Vreau in Franta..e urmatoarea pe lista mea din urmatoarea vacanta...vreau sa invat mai multa istorie,pentru ca trecutul este inca prezent si interesant si ne invadeaza viata intr-un mod unic in fiecare.Suntem atrasi de partile intunecate ale misterelor,de povesti de dragoste de mult trecute,de monumente patate cu sange si credinta,care inca asteapta sa le descoperim.Si daca peretii ar sopti,eu sigur as fi acolo!

Dark.Misterious..

Karma este radacina noastra si in functie de aceasta, noi ne dezvoltam mai armonios sau mai greoi.Karma constituie in fiecare prin parti negative si pozitive existentele trecute ale fiecaruia,avand in general circa 200 de existente in urma noastra.Exista karma negativa si pozitiva: karma negativa reprezinta rezultatul erorilor comise in vietile anterioare; karma pozitiva este rezultatul actelor, sentimentelor, gandurilor care au permis evolutia spiurituala a individului.

Aceasta amprenta karmica face parte din nou - inconstient - si se resimte in momentele critice ale vietii, prin inhibitiile si temerile noastre, prin blocajele si limitele noastre, sau dimpotriva, prin talentele sau energiile noastre pozitive. Karma buna ne sprijina sa ne atingem, acum, scopurile existentiale, pe cand karma rea ne trage inapoi, obligandu-ne mai intai sa reparam erorile comise in alte vieti. Fara aceasta plata a datoriilor karmice, nu putem sa ajungem, acum, la o viata mai buna.
Asa ca, in momentele grele ale vietii actuale, nu dati vina numai pe interventii oculte ale unor dusmani asupra dv. - farmece, blesteme, vraji - ci de cele mai multe ori probele grele ale existentei sunt doar repercusiuni karmice ale propriilor fapte din alte existente. Nu le-am reparat la timp iar acum trebuie sa platim tributul nostru prin suferinta.
Harta cerului la nasterea noastra ne vorbeste si despre karma. Ea nu descrie neaparat viitorul nostru, ci mai ales trecutul karmic. O harta a cerului reprezinta o insumare a schemelor vietilor trecute. Ne incarnam cu unele probleme si datorii de reglat dar si cu unele calitati care ne parvin din vietile anterioare pe care le-am dobandit prin asumarea erorilor mult mai vechi din existenta noastra.

Mi s-a parut important sa cred in reincarnare pe langa Dumnezeu,desi nu mi se pare atat de adevarat ca ultima afirmatie.Cred ca ne putem concentra,atat cat sa ajungem la karma.Mi se pare interesant..

Clipe de printesa neinteleasa..

Curg clipele lovite de sunete colore

Voci pline de-ndemnuri sonore,

Se scurg trufas ,invaluite-n flori

Din zari tulburi pline de nori.

Un abur pe cerul gol si azuriu

Pe frunze s-a lasat pustiu

Desert in cer si pe pamant

Lacrimi de ploaie prinse-n vant

Table argintii intoarse de vuiet

Vazduhul e ars,ecou brusc de tunet

Norii negrii,gri strapung pamantul

Se aude decat vantul....

In lipsa de idei,poeziile sunt cele mai bine interpretate:D.

Balet.

"E toamna...
Pitita , pasarea albastra,din colt de colive
ma priveste
Isi ascunde ochii negrii, vii in aripi.
O prind incet in palme, strangandu-i trupul mic
Si prinsa-n palma mea se-nchide in noi gratii.
Eu ma prefac, ca-i arat de langa fereastra,
frumosul peisaj cu pomii stinsi.
Da! E toamna pasare albastra.
In timp ce ma priveste,
isi intinde aripile in palma mea,
vrand parca, sa imbratiseze, trupul rece,
dezgolit,al crengilor ascutite.
O privesc cu amar... ma va intelege....
Cand tainic marturisindu-ma i voi sopti,
ca un pustnic singuratic:
Nu o sa pot , sa iti mai redau zborul
niciodata, suflet chinuit,salbatic."

There's no earthly way of knowing

Astazi simt placerea toamnei,adierea vantului si caldura soarelui cum imi invadeaza porii si-mi da fiori de bucurie,bucuria ca traiesc toanele naturii si tristetea mea inchisa.Da inchisa,pentru ca nu obijnuiesc sa o impartasesc,desi reprosez lipsa necesitatii.Vreau sa vina weekendul,sa pot intradevar sa ma revad,sa-mi fac adevaratele griji,peentru care toti traiesc cu gandul,putini cu sufletul.Vreau sa-mi iau chitara si sa merg pe malul lacului,la mine acasa,adevaratul meu suflet e impartit,intre bucuria muntelui si a raurilor si lacul si campia,priveghiata de bataia vantului,si razele deschise ale soarelui,intre suflete pereche ale copilarie si reprosuri spuse in singuratate si cu singuratate.Sa traiesti nu inseamna doar sa te gandesti la asta si sa faci ce crezi ca e normal..sa traiesti inseamna sa te bucuri alaturi de prieteni,sa cauti ceva toata viata,sa vrei,dar sa nu ai si la sfarsit sa inveti o lectie...aceea ca lucrul nu exista,sa-ti omori viata impacat ca ai avut un tel si cu cine sa-l imparti.Idealul e mai mult de atat,dar si ideea e buna in sine.Cat despre aluzia la "cine suntem?"este doar o intrebare,pentru ca de fapt ne cunoastem..doar vrem sa ne ascundem defectele in spatele unei intrbari fara rost.Sa sti cine sti,sa poti sa intelegi ce vrei..sunt legate de timp si imprejurari.Sa visezi,e o realitate,realitatea ta..