In cumpana..

Ma indrept cu pasi rapizi spre camera luminata puternic.O muzica cunoscuta ma atrage,un parfum pregnant oriental ma inunda.Lumina portocalie imi mangaie incet fata,alungandu-mi toate gandurile.Infrangerile de azi,puterea care m-a acaparat,norii care strapung acum cerul,nu am timp sa trec prin viata,fiind constienta de asta,regretand fiecare vis si fiecare miscare nereala.Am avut oare timp sa schimb ceva si n-am facut-o?Ma intreb cate persoane se gandesc acum la mine.Oare cate ma iubesc cu adevarat...probabil numai patru.Ma afund din ce in ce mai des in visare.Iar se intampla.Cad cu neputinta si ma ridic urmand prototipul unui robot.Asa ar trebui sa fie o viata?Vrand sa descopar mistere,sau sa le aprofundez,ma gandesc:oare merita si apoi daca as face-o cineva ar aprecia,sau poate nu asta e rostul.Mai e cineva ca mine?Dar cum sunt eu?Poate ma cred prea diferita ,si nu vreau sa fiu...Totul inceteaza ca o prostie,considerat subiect inchis,se pierde,moare,fara a fi constientizat,fara a fi aflat...E o nebunie sa crezi cu convingere ceva,fara sa vrei sa ai argumente.E o nebunie sa vrei pe cineva fara ca el sa existe.Sunt nebuna..Oare daca m-as apropia fara sa cunosc si as intreba:"Vrei sa ne plimbam in parc?"...M-ai respinge si considera un caz pierdut,o javra,sau mai lua de mana si te-ai plimba cu mine.Poate ca am gasit ceva,dar ca intotdeauna totul e imposibil...Neremediabil e gandul,esti tu,nu existi,nu te vreau,poate...Poate ca sunt constienta de falsele prietenii,de ura lumii de demonii mei ,de cuvintele spuse....Ma pierd...