Prizonier

Acum simt doar nevoia sa ies afara,sa simt cum bate vantul sa ma linistesc pe o banca si sa inspir tot aerul din jur.

Mi-ar placea sa nu ma mai limiteze frica de oamenii pe care ii intalnesc pe strada,dar acum nu vad nici o solutie.

Si partea cea mai rea este ca nu gasesc pe cineva cu care sa ies,sa vorbesc,sa impartasesc linistea ..

Rêve

Ziua de azi a inceput cu o mica escapada impreuna cu sora mea la Brasov.A fost mai mult o decizie de moment,dar oricum trebuia sa o vizitam pe matusa noastra ininte ca sora mea sa plece la facultate in strainatate.

Am avut noroc pentru ca ziua a fost insorita ,dar din fericire era racoare.Ne-am plimbat pe sub Tampa si pentru ca era destul de cald,ne-am asezat pe o banca intr-un parc.

Cam toata ziua am incercat sa ma gandesc la puterea vindecatoare a iertarii,pentru ca temperamentul meu mi-a facut iar probleme si imi este foarte greu sa trec peste propriile mele pareri.

Faptul ca batranii din generatiile trecute nu pot intelege alta gandire decat a lor

(cel putin cazul bunicii mele) ma face sa ma simt frustrata atunci cand incerc sa-mi explic punctul meu de vedere,partea mea de poveste.

Uneori poti fi inteles gresit si sentimentul de a te fi straduit degeaba nu este printre preferatele mele.

Asa ca in seara asta am facut un compromis,daca il pot numi asa,pentru ca este un compromis in care eu renunt la ceva si nu castig nimic,dar merita.

Am momente in care imi dau seama ca lucrurile de mai sus nu inseamna nimic pe langa o imbratisare,o adiere rece in miezul verii,sau un peisaj care te face sa te simti rupt dintr-o alta poveste.Si asa si este,nimic nu are insemnatate pe langa lucrurile mici din care ni se compune viata si care ne fac fericiti.

Asa ca eu am decis sa imi calc pe mandrie..chiar nu merita.

Si am spus azi ceva care m-a uimit si pe mine.Stiam ca sunt cum sunt(ma refer la temperament si la faptul ca nu ma pot abtine din comentat si din tipat si ca ma enervez foooarte repede) si trebuie neaparat sa ma schimb,dar nu ma asteptam sa sune chiar asa: Am obosit sa fiu eu.

Inceput

Motivul pentru care nu am mai scris de atat de mult timp este faptul ca nu mai simteam ca ceea ce scrisesem pana in acel moment face parte din mine.M-am schimbat atat de mult incat tot ce citesc din postarile vechi mi se pare o drama totala.Eu,cea de acum, sunt de o veselie neobisnuita si de un optimism desavarsit.Da,am unele momente de tristete si refulare a tuturor lucrurilor care ma scot de pe ruta,dar nu se aseamana cu nimic fata de ceea ce obisnuiam sa simt si apoi sa scriu aici.

Cine spunea ca oamenii nu se pot schimba radical,nu m-a intalnit pe mine.Si nu e prima oara cand fac asa;am avut mai multe transformari.

As putea sa incep un cu totul alt blog,sau sa-l golesc pe acesta de continut.Nu fac asta din cauza ca as vrea sa-mi amintesc mereu cum am fost si ce simteam si modul in care evoluez.

De accea,as dori un nou inceput si aici,in scrisul meu.

Inca nu stiu despre ce o sa scriu,daca sa fie pura inventie sau o sa fiu eu cu intamplarile mele peste tot.

Si cel mai important,chiar daca nimeni nu va citi asta(pentru ca nu am de gand sa-l promovez),ma voi uita peste zile,saptamani,ani la ce scriu acum si nu voi avea nicio idee despre ce tot vorbesc eu aici.

Succes mie!