Repulsia

Conturul i se pierdea in intuneric in timp ce se adancea in umbra.Strania umbra care i-a fost lumina pana acum.Asa cum o strabate fiorul negrului adanc intiparit in pielea alba,socanta.Bratele i se pierdeau si ele parca insangerate in alternanta de culori,menite sa o evidentieze.Nu intelegea intunericul pentru ca i-a fost frica sa-l strabata...asa cum si luminii ii este frica sa-l strabata...Probabil ca a ajuns acolo in lunga reprimare a amintirilor..Nimeni nu se pricepea bine la reprimat amintiri neplacute.Ea era soare acolo unde oamenii vedeau umbra,acum e doar o umbra.Voia sa lesine acolo unde nu putea accepta adevarul,prea dureros,prea aberant sa-l vrea.Cum sa isi ascunda fata incat sa nu o mai vada,cum sa se ascunda de ea insasi cand era chiar acolo.In ea....Sa se sfasie,scrasnind de durere,apasand adanc pe coaste pana o dureau degetele de efort?Sa faca un lucru necugetat si copilaresc pentru ca nu intelegea....?Era atat de scurt timpul si atat de multa durere insignifianta care o rupea pe dinauntru,ii mutila sentimentele intr-un amalgam de ura si repulsie...Mai bine se inchidea.Si asta a si facut...Imi da fiori..

Departe

Inchidea ochii doar pentrua nu mai vedea oroarea.Pleopele i se strangeau cu putere ca intr-o menghina,sporindu-i durerea.Simtea arsita ca dintr-un cazan cu smoala si se zbatea si se zbatea in neputinta...Pielea ii ardea si se simtea devorata pe dinauntru.Inchide din nou cu disperare ochii,erau acum si mai aproape.si cheia nu era la ea,cauta ceva de care sa se agate.Si aici nu mai era vorba de speranta,ci de ochii lui,poate de figura lui,ce o privea si acum cu dispret.Se simtea murdara de vina si incapabila de fi iertata.Dar el vine,si o ridica.Atunci disperarea o cuprinde cu totul,si totusi ea nu deschide ochii.Sa vada...credea ca au luat-o,demoni mici si rai,dar era el cum de nu-si dadea seama...O tine asa,pe brate nestiind ce sa faca.Nu era sigur si nu stia de ce venise.O ridica la nivelul lui si ii propteste capul pe umar.Perle de lacrimi rasfirate pe jos,sunetul lor ascutit loveste podeaua.Linistea de mormant se amplifica si se sparge in lacrimi reci si multe...E timpul sa uiti,Otilia...

Si-a cusut buzele cu ata alba...

Pentru ca asa este ea,pentru ca nu o iubesti si nu o pretuiesti.Pentru ca e perfidea si rautatea ii curge prin vene.Pentru ca nu a iubit si nici nu o face,pentru ca stie sa umileasca sa te faca sa stai la locul tau.Pentrru ca e constienta de fiecare interes,de interesul dintr-o relatie.Uraste cum nu ar trebui pentru ca nu stie cum sa nu-i pese.Cateodata aripile se rup.S-au asta zice toata lumea.Ca are aripi si ca zboara.Si mai zic ca zboara singura,mereu singura.S-au zic ca zboara singura pentru ca lasa in urma,pentru ca stie cum sa lase totul in urma.Cui sa spuna ce vrea,cand nu stie daca ceilalti oameni o fac.Credeai ca asa gandesti si tu,de fapt nu credeai ci vroiai sa crezi.Si ce-ti inspira asta.Nimic.Pentru ca ziceai ca ai invatat ca lucrurile astea nu se inspira ci se nasc.La tine doar au murit...Le-ai starpit.Si m-ai ziceai ca ai invatat,de fapt ai pierdut.Si sti ce au mai zis,au zis ca nu s-a nascut ci ca a venit.Si era singura.Doar Bergamonte era acolo...

Phantasmagoria

Sufletul sau inchinat lumii,prins in lanturile proprii,vrand sau nevrand,nu era al lui.Nu mi-ai zis niciodata ca pe mine ma placi.Nu mai luat de brat sa fugim,nci nu mai imbratisat...Unde s-a dus binele?Am sa-ti spun eu:S-a dus in ochii tai ...si tu l-ai pierdut.De ce nu-mi ceri compania cand o vrei?De ce nu-ti scoti odata copilul ala din tine?De ce nu dansam cand sti ca de fapt o sa te fac sa stai langa mine?Cat de mult vrei de fapt?Unde te duci cand esti singur?Cum de esti atat de fericit cand inima mea e sub greutatea suferintei..Unde te duci cu inima rupta?Ce faci cu ultima bucata ramasa?De unde sti cand se duce lumina?Uite-te in ochii mei si spune-mi tot.Sti de ce n-ai face asta?Ori pentru ca nu-mi vezi ochii,ori pentru ca te pierzi.In ochii mei.Si-n parul tau cret pe care il iubesc.Asa te iubesc...Acum zi-mi.Zi-mi tot..

Orizontul nefericit

Vreau sa ma lasi in pace!Dar n-ar trebui sa ma lasi,ar trebui sa sti ca nu vreau.De ce nu-mi citesti gandul neauzit....Ar trebui.Spune-mi,te-ai gandit vreodata ca cineva are o inchisoare in suflet?Ca cineva nu are o singura intrebare pentru miile de raspunsuri pe care tu le ai pregatite...Ca nu exista un sens in ce e,ce crede,ce vrea?Ca se simte la fel de mica ca o particula de praf si la fel de murdara de vina,sau poate mai mult decat o lume intreaga,si ca e acolo de fiecare data fara sa intrebe macar o data de ce?Ca a jurat ca nu va mai deschide niciodata geamul camerei verzi si acum e larg deschis?Ca arunca libertatea pentru propiile lanturi?Ca e gata sa asculte la toate cuvintele pe care tu nu le sti si sa pastreze tot ce tu nu vrei sa daruiesti?Te-ai uitat vreodata prin fereastra cu gratii de otel?

My pet

adopt your own virtual pet!

O alta enigma..

Isi pieptana parul.Cu o ultima tragere de perie,lasa parul in pace.Nu era timp.Nu era timp destul pentru a-si exprima gandurile morbide.Vroia.O,cat de mult vroia!Si ar fi facut-o,daca...Poate daca ar fi fost inteleasa.Iubea acest tip de gandire..nimeni n-ar fi putut combina doua elemente atat de diferite,elemente intre ale caror lumi era o prea mare prapastie.Nimeni,decat el.Nu se mai intreba cine era,unde era,sopul descoperirii.Nu avea sa afle.Vechi sentimente rulau si rulau prin mintea inchisa.Aerul si camera ii confereau siguranta visarii.Se intreba cat de mult se poate schimba un om,incat sa ajunga la extreme,incat sa-si faca rau singur.Vroia sa-i fie alinata o durere de care stia ca nu are rost sa se plnaga...Si daca o facea acum,mai tarziu ce avea sa mai faca??Sau poate ca nu exista mai tarziu si trebuia sa profite..Si chiar daca era asa...cui sa-i spuna?

Privirea enigmatica si pierduta a omului visator,a nebunului visator..Ar vrea acum sa fie in alta parte...Sa-si poata da drumul buclelor.Buclele atinse de o mana enigmatica.Asa ar vrea fetita cu parul saten..