Leapsa.Prima mea leapsa

Pentru aceasta leapsa omul care o primeşte trebuie să completeze definiţiile celor 5 cuvinte primite şi să dea mai departe alte 5. Definiţiile nu trebuie să arate stil dicţionar, ci să fie cât mai originale.
Cuvintele primite de mine:
Suferinta. Starea in care m-am nascut si care ma chinuie mereu.Natura oamenilor si in acelasi timp ceea ce provocam cu toti.Golul sau arsura dinauntru..ceea ce ne face sa nu mai dorim sa continuam.
Greseala.Cea pe care o facem mereu si care abia dupa consecinte si suferinta,o recunoastem.Tot o natura umana..poate chiar a doua natura umana.Greseala intentionata sau nu,care raneste,care nu poate fi oprita.
Neincrederea.Stare provocata de multele greseli acumulate,de intrigile fara motive.Pierderea increderii si totodata pierderea sperantei in incredere.Tristetea ca o avem in noi.Sau poate un mod de a ne proteja de ceilalti.
Minciuna.Cea care distruge totul,de la incredere pana la inima si suflet.Cea care provoaca suferinta,raneste si totodata cea care e facuta cu acest scop.Nu mai exista minciuni inocente,ci doar minciuni care distrug.
Inima.Cea care le suporta pe toate cele de mai sus.Inima la figurat,sufletul, esenta noastra.Acolo doare cel mai tare.Si ea este tinta pentru cei anerosi imporiva celor naivi.Inima si ranirea lor sunt vendeta celor ce distrug.


Acum..probabil m-m inspirat din viata mea din sentimentele mele.

Cuvintele care se duc mai departe la Jamesss si la FIFI:
1.Beatitudine:
2.Tacere
3.Cerul
4.Dezintegrare
5.Ura

Nu vreau...

De ce totul e in ceata in viata...cand nu poti intelege tortura asta invizibila,doar o simt si e atat de sufocanta.Credeam ca inteleg viata asta si oameni si poate chiar inteleg,dar de ce toata lumea raneste.E mai sfasietor decat o durere fizica.Atunci simti in primul rand frica de acea durere,apoi simti durerea in tot corpul dupa care se vindeca si intradevar raman cicatrici,urme.Si asta nu e tot aceiasi tortura cu cea pshica...aceea e lunga,lenta si te face sa nu simti nimic.Un gol lung si interminabil.Asta o sa-mi faca viata mereu.Prin oameni ma va umili si ma va rasturna de oriunde ma voi afla.Imi va stinge surasul si imi va da la schimb doar un gol.Si uni se intreaba pentru ce sa traiasca..Dar cat de greu au obtinut acel suras,cate alte goluri au tinut pentru un suras ..Prea multe.Si totusi nu se dau batuti,nu isi pun capat vietii doar pentru ca viata le ia totul.Pentru ca le si da totul...ca intr-o zi sa le ia inapoi.Oamenii m-au ranit,oamenii m-au facut sa simt un gol,m-au torturat si stiu ca inca n-am simtit nimic.Si stiu ca vor face asta mereu.O prietena,un prieten,o sora,un profesor ei toti stiu sa faca asta.Pana si eu stiu.Eu torturezi oamenii ii fac sa planga,sa-si piarda noptile suspinand si tot eu cresc in ei ura,si ei in mine ura.Ura,un cuvant din 3 litere si totusi cum raneste acest cuvant omul si cum oamenii ranesc cu acest cuvant.Dar cine sunt cu adevarat clipele de fericire si cine s-a ostenit pentru un suras...prietenii si nu sunt multi,dimpotriva.Si clipele alea sunt atat de pline de copilarii de soare si prietenii au in ei toate zilele de primavara si toata copilaria ta si clipele cand ai varsat laptele si noptile in care te-ai imbatat si sampania si iarba pe care te-ai tavalit,au in ei tot pamantul si pe tine si te iubesc la randul lor pentru ca tu ai toate astea in tine.EI nu vor faima ta nu vor lucrurile tale,vor sa-ti impartasesca lucrurile lor.Si vor sa-ti dea luna aia amara de pe cer.Vor sa-ti coloreze surasul,vor sa-ti tina stans viata in mana.Si vor sa le-o ti si tu pe-a lor.Tortura dispare si apare.EI sunt magicul din torura.

[Nu vreau sa te pierd in lumea de-afara]

Defineste hazard

Cand au plecat,nu stiam exact ce aveam sa fac cat o sa stau singura.Promiteau ca se intorc, desigur...dar cand? Probabil aratam ca un copil parasit pe o banca intr-un parc.O chestie fara ţel ,fara nicio direcţie.Si am stat asa mult.Prea mult.De atat de mult ce am stat a apus si soarele.Si am simtit nevoia chiar atunci sa vorbesc cu cineva.Dar vroiam asta doar atunci.Mai tarziu era prea tarziu si nu mai vroiam.Eram subiectul celor prea multe banci insirate in fata mea.Exact ca un copil parasit.Fiecare miscare,desi erau foarte putine,erau in atentia acelor oameni.Ce melancolic li se parea toata şarada asta...Oricum cand soarele a trecut pe dupa casa din spatele meu am stiut ca s-a terminat si ziua aia si eu tot copilul parasit ramasesem.Cat de repede trece timpul urmarind oamenii.Asta pana cand oamenii deveneau intunecati din lipsa de soare.Nu-i mai vedeam asa bine.Nu poti sta atata timp pe banca singura in toata disperarea aia doar din ignoranta unora.Asa ca m-am suparat.Cand au venit...nu stiu de ce s-au obosit sa o mai faca,am plecat.Eu inainte.Pentru oameni era regasirea copilului parasit.Pentru mine era doar sora mea in spatele meu mergand dupa ce a apus soarele.

NuControla....

Ce este cu adevarat nesabuinta si cum e platita?E alimentata de frica si orgoli de dorinta de a scapa de tot ce nu intelegi.Poate ca ziua asta nu va fi definitorie sau nu-i va raspunde la nimic,poate ca vaamane doar cu o raceala..dar stia ca a facut-o.a infruntat furtuna cu nesabuinta,cu iresponsabilitate..pentru ca eanu se defineste asa.A infruntat furtuna prin furtuna.A ramas nemiscata in ura care parca alimenta din ce in ce mai mult vantul,ploaia,stropii mari si reci care ii taiau pielea si o despicau la nesfarsit.Cautarea asta nu era ura..era o cautare,o incercare pe care nu i-o daduse nimeni.O alegere prin care nu dovedea nimanui nimic.Era doar sentimentul invingator atunci cand infrunta si vantul si ploaia.Nici frigul nu conta ,cand simtea ca i-a parte la dezlantuirea naturii.Cand putea sa se gandeasca in voie la tot si sa uite tot.Sa se lase usoara,pana cand vantul ii spulbera acea pozitie dreapta si neclintita.Pana cand nesabuinta isi arata adevarata fata.Pana cand pedepseste prin terminarea curajului...Pana cand o ia de la capat...si pana cand simte ploaia strapungandu-i carnea la nesfarsit si la nesfarsit...

Aberez...iar

Cum este cu adevarat disperarea....atunci cand nu sti de ce te implici si tot ce simti e doar un gol.Nu am inteles nici macar acum ce a fost cu adevarat.Implica-te si vei simti durerea.Nu te implica si te vei intreba cum era sa simti..golul.Si singura alinare mi-am gasit-o in soare..Si mi se pare ca aberez si ca exagerez ca nu e posibil..si oricum nu intelege nimeni pentru ca nu am dat nici detalii...Incercand sa definesc acel sentiment,imi amintesc de o vasta insomnie si remuscare ca si cand nu as fi facut nimic..nici macar nu aveam ce sa fac.Si cum e posibil sa torturezi un om fara intentie sa simta cum ii se scurge viata prin fiecare respiratie fara ca macar sa stie de ce..Un om care este torturat in acest fel se tortureaza singur..una dintre concuziile la care am ajuns.Ce mi-ar placea cel mai mult ar fi sa gasesc o cale,o scapare,dar nu doar pentru mine..sa ma agat de o replica ,de o solutie..O alta concluzie la care am ajuns este ca dragostea adevarata este intotdeaua impartasita,altfel spiritul si iubirea nu vor mai exista nici macar in speranta.Ceea ce ma chinuie este ca oamenii raman cu o idee fixa pana la schimbarea situtiei si o data cu aceasta si a ratiunii.Nu m-am considerat niciodata o persoana condusa de ratiuni sau cu privirea dreapta...am incercat sa gasesc solutii pentru altii si acum nu gasesc nimic pentru mine.Asta e disperarea.Disperarea mea.As adauga ca sentimentul asta ma sfarseste intr-un fel in care nu ar trebui sa fie posibil...Si totul implica cuvintele..unii nu-si dau seama ca atunci cand scriu, acele cuvinte sunt ori dinamice ori lipste de orice viata,triste sunt spuse doar pentru a adauga un regret pentru a te hrani cu amintirile cuvinteleor...fara insa sa iti amintesti cum era senzatia aia cu adevarat...Si mi-a batut inima cand am scris asta.In final totul este o abureala sau un adevar sau este ce am simtit eu.

Muguri de cireş

Coloreaza lumea acoperita de muguri de cires si iubeste soarele pentru ca nu va zambi la nesfarsit.Aminteste-ti cum era primavara trecuta.In martie.Iubeste sa razi si iubeste sa razi in soare.
Asta ii spunea Olga primaverii atunci cand se plimba printre ciresii inmuguriti cu primavara in buclele-i castanii.

O parte din monologul Olgai:"Si m-a prins de mana si mi-a aranjat o floare in par...o floare cu miros fraged.Si a zambit,cu un zambet necunoscut si sincer.Un zambet la primaverii.Apoi a inceput sa alerge,iar eu l-am urmat.M-a pierdut pe o poteca cu soare, mana rece cu chipul cald si parul in care isi atintea soarele razele.."
Cadeau din cer flori de cires si ningea cu soare.Si n-a stiut e el sau primavara.Si nu era nici el,nu era nici primavara,era fericirea.
Atunci cand si-a dat seama,Olga n-a mai asteptat..A fugit inapoi pe camp si in casa.Urmatoare zi,era deja in drum spre Franta.Presata in jurnalul ei era floarea de cires.Langa era desenat campul si ciresul,iar sus scria:"Din dragostea celui care a scuturat ciresul..."
Franta era amalgamul de cires si soare dintotdeauna.Purta la gat simplul medalion care insemna ceva diferit pentru fiecare.Pentru ea insemna ascunderea sentimentelor..Protectie.A venit in Franta sa scrie.Incearca sa gaseasca cuvantul pentru a descrie soarele si ciresul.

Alta parte din monologul Olgai:"Vino cu mine!"


Am gasit cuvantul:"soarele si ciresul"

Mi-e dor sa-mi spui:"Iubirea-ti sta in cui!"

Sa ne intoarcem..CEALALTA:nu.Plutesc.Vantul aduce odata cu el strigate,ganduri si aduce timpul.Este primavara in februarie.Ma uit la undele apei si vad cerul.Cerul ne misca,copila.Dar preferi sa nu-ti zic asa.Esti o tanara cu parul parca facut din copacii oglinditi in lac.Soarele se se pregateste sa apuna,va disparea prin trestii.Luna sta pe cerul limpede,curat al amurgului timpuriu.E la fel de lucida ca soarele....Priveste vantul cum imi despica suvitele castanii,cum iti atarna raul la picioare.As vrea sa fie vie amintirea pe care o asemui acestor momente.Cand eram copii,vara,cand ne jucam de-a-vati-ascunselea.Atunci nu credeai in maturizare.Nu credeai ca vom pierde timpul.Nu credeai decat in jocul nostru.Credeai in vantul subtire al verii.E iarna,insa.Pasarile ciripesc.Dar vreau sa ramana soarele.Cu umbrele deschise si privirea lui dogoritoare.Daca ar fi sa atribui acum o stare,o dorinta,un miros,un cantec,o persoana acestui timp,ar fi cu siguranta acestea..Ma simt calma,ma simt vant cu soare.Imi doresc sa fiu copil,sa raman copil.Miroase a alge,a lac,miroase a primavara devreme,miroase a vant.Aleg "Zmeu" de la Vama Veche..."n-ai stiut sa traagi de sfori/am cazut de mii de ori.."Il vreau pe EL.Dar Alexandra ,draga,El nu exista(era clar,esti prea visatoare insa).Adio,Soare.Adio,luna..Avionul pare o infinitate de alb pe patura de nori.A disparut,la fel ca lua,in plapuma de nori.Lacul ne misca de-a lungul malului.Am pierdut soarele prin trestia animata doar de umbrele ramase.Tu imi tii umbra.Malurile sunt calme.Doar tu vorbesti.Imensitati de sunte menite sa enerveze sau doar sa sparga ecoul mut si frigul de care am atata nevoie...Un cantec spune:"micile cuvinte sunt facute pentru tacere..Nu vorbi!"Sensul lor se pierde,se invecheste odata cu vantul atunci cand TU uiti insemnatatea lor.Am mintit,nu a disparut soarele.Nu inca.Nu ti-am aflat rostul,copila.Vrei sa fim libere,sa zburam sau vrei sa avem coltul nostru de lac.Lebede libere plutind pe lac.Sa lasam urme in soare,umbre pe umbre.Dar esti doar o copila.Asa sunt si eu.