Insirand pe viata.

Amintiri a caror uitare nu a fost inca data,care sunt inca prezente.Din asta e format creierul meu plin de erori.Ele,erorile,constituie acum ceea ce cred eu despre mine si despre ce ma inconjoara.Ma simt ca o jigodie,care in ultima vreme a reusit sa se certe aproape cu toata lumea,care a castigat premiul de "Cea mai redusa mintal",care nici macar nu picteaza bine,ca cica asta e talentu ei,care nici nu canta destul de bine si care nici nu scrie destul de profund.Care il uraste pe Daniel,care nu o invidiaza pe sora ei ca traieste doar pentru iubirea ei eterna si care sacrifica cu o simplicitate uimitoare relatia noastra care oricum era de rahat si care se preface ca n-a fost nimic,ceea ce ma enerveaza la culme.Care crede cu ardoare ca bunica-sa n-a auzit in viata ei de sustinere[mai tarziu sigur o sa-mi para rau ca am zis asta].Care a facut-o pe cea mai importanta persoana sa planga si care si-a pierdut prieteni pe nimicuri.Care se entuziasmeaza prea repde si pierde.Lallala...ma bucur ca m-ati cunoscut.Mai sincera de atat nici ca puteam fi!