Stand up and fight..

Asa incepe vara.Tot asa se termina.Alti baieti,alte cuceriri,alte inimi frante..Este vara un anotimp al jocului sau asta e doar o coincidenta?

Ca sa stii de acum..nu mai vreau sa fie asa.Vara asta vreau doar iubire si afectiune,vreau sa zboara pasarile in infinit pe cer fara ca vreuna sa cada vreodata.Nimeni sa nu stie ca ai plecat pentru totdeauna,nimeni sa nu mai raneasca vreodata,fiecare sa-si gaseasca pereche fara greseala si fara incercari nereusite,fara sa mai curga lacrimi..o vara cu soare..O vara in care sa ma inviti in oras si eu sa accept.Un timp pe care sa nu il depasesti,o sincronizare perfecta,o plimbare lunga plina de un vant cald,intelegere poate chiar armonie..Un timp frumos cu soare si vant..Un film perfect intr-o noapte rece de vara la munte..Zile frumoase pline de cuvinte memorabile.Sarutul perfect,atingerea calda intr-un amurg in parc..Luciul ochilor sa strabata mii de amintiri in verile ce vor urma..Mana sa traseze cercuri perfecte,atingei moi care dau fiori..imbratisari lungi,calde.Sa poti sa-ti infrangi temerile stiind ca ai alaturi de tine o fiinta ce iubeste..Cat de trist e sa iubesti asa..sa vrei sa stii totul despre cel ce e langa tine,sa-ti doresti fiecare gand si atingere,sa iubesti?cat de crud e ca pentru celalalt safi o alta jucarie,o alta cucerire de vara..Poti,te rog,sa nu fi asta...poti sa ma iubesti..vreau sa o faci.

Nedefinit

În timp ce mergea pe stradă,si-a amintit de nepasarea lui,sau ce o mai fi fost si aia.Ultimele zile nu fusesera chiar zilele lui de glorie.Dar nu remarca,sau nu vroia sa se gandeasca,de ce..oare de ce a ales sa fie asa..Totul s-a petrecut acum cateva zile,intr-un sumbru parc,intr-o oribila si nefasta zi.Erau doar ei acolo..ei si poate altii.Prieteni,ea si el si toate celelalte si ceilalti..De fapt nu am cum sa povestesc ceva ca si cum chiar ar fi o mica inventie.Poate ca va fi o inventie ,dar nu va fi o poveste.

De ce ai ales sa zici o replica,cand apoi iti dai sema ca una mai buna putea sa schimbe tot..dar absolut tot.Din inconstienta..Nu aveai de unde sa stii reactia celuilalt.Cat raneste asta.Raneste pe acela caruia ii pasa.Acum imi dau seama ca acest lucru nu are rost..

Da,si recunosc un alt lucru.Ma sperie viitorul si vreau sa il imbtatisez si vreu sa il omor in acelasi timp.Din ochii mei curge furtună siizbanda.Dar nu din partea mea.Eu m-am ales cu ce ma aleg de obicei.

Leapsa.Prima mea leapsa

Pentru aceasta leapsa omul care o primeşte trebuie să completeze definiţiile celor 5 cuvinte primite şi să dea mai departe alte 5. Definiţiile nu trebuie să arate stil dicţionar, ci să fie cât mai originale.
Cuvintele primite de mine:
Suferinta. Starea in care m-am nascut si care ma chinuie mereu.Natura oamenilor si in acelasi timp ceea ce provocam cu toti.Golul sau arsura dinauntru..ceea ce ne face sa nu mai dorim sa continuam.
Greseala.Cea pe care o facem mereu si care abia dupa consecinte si suferinta,o recunoastem.Tot o natura umana..poate chiar a doua natura umana.Greseala intentionata sau nu,care raneste,care nu poate fi oprita.
Neincrederea.Stare provocata de multele greseli acumulate,de intrigile fara motive.Pierderea increderii si totodata pierderea sperantei in incredere.Tristetea ca o avem in noi.Sau poate un mod de a ne proteja de ceilalti.
Minciuna.Cea care distruge totul,de la incredere pana la inima si suflet.Cea care provoaca suferinta,raneste si totodata cea care e facuta cu acest scop.Nu mai exista minciuni inocente,ci doar minciuni care distrug.
Inima.Cea care le suporta pe toate cele de mai sus.Inima la figurat,sufletul, esenta noastra.Acolo doare cel mai tare.Si ea este tinta pentru cei anerosi imporiva celor naivi.Inima si ranirea lor sunt vendeta celor ce distrug.


Acum..probabil m-m inspirat din viata mea din sentimentele mele.

Cuvintele care se duc mai departe la Jamesss si la FIFI:
1.Beatitudine:
2.Tacere
3.Cerul
4.Dezintegrare
5.Ura

Nu vreau...

De ce totul e in ceata in viata...cand nu poti intelege tortura asta invizibila,doar o simt si e atat de sufocanta.Credeam ca inteleg viata asta si oameni si poate chiar inteleg,dar de ce toata lumea raneste.E mai sfasietor decat o durere fizica.Atunci simti in primul rand frica de acea durere,apoi simti durerea in tot corpul dupa care se vindeca si intradevar raman cicatrici,urme.Si asta nu e tot aceiasi tortura cu cea pshica...aceea e lunga,lenta si te face sa nu simti nimic.Un gol lung si interminabil.Asta o sa-mi faca viata mereu.Prin oameni ma va umili si ma va rasturna de oriunde ma voi afla.Imi va stinge surasul si imi va da la schimb doar un gol.Si uni se intreaba pentru ce sa traiasca..Dar cat de greu au obtinut acel suras,cate alte goluri au tinut pentru un suras ..Prea multe.Si totusi nu se dau batuti,nu isi pun capat vietii doar pentru ca viata le ia totul.Pentru ca le si da totul...ca intr-o zi sa le ia inapoi.Oamenii m-au ranit,oamenii m-au facut sa simt un gol,m-au torturat si stiu ca inca n-am simtit nimic.Si stiu ca vor face asta mereu.O prietena,un prieten,o sora,un profesor ei toti stiu sa faca asta.Pana si eu stiu.Eu torturezi oamenii ii fac sa planga,sa-si piarda noptile suspinand si tot eu cresc in ei ura,si ei in mine ura.Ura,un cuvant din 3 litere si totusi cum raneste acest cuvant omul si cum oamenii ranesc cu acest cuvant.Dar cine sunt cu adevarat clipele de fericire si cine s-a ostenit pentru un suras...prietenii si nu sunt multi,dimpotriva.Si clipele alea sunt atat de pline de copilarii de soare si prietenii au in ei toate zilele de primavara si toata copilaria ta si clipele cand ai varsat laptele si noptile in care te-ai imbatat si sampania si iarba pe care te-ai tavalit,au in ei tot pamantul si pe tine si te iubesc la randul lor pentru ca tu ai toate astea in tine.EI nu vor faima ta nu vor lucrurile tale,vor sa-ti impartasesca lucrurile lor.Si vor sa-ti dea luna aia amara de pe cer.Vor sa-ti coloreze surasul,vor sa-ti tina stans viata in mana.Si vor sa le-o ti si tu pe-a lor.Tortura dispare si apare.EI sunt magicul din torura.

[Nu vreau sa te pierd in lumea de-afara]

Defineste hazard

Cand au plecat,nu stiam exact ce aveam sa fac cat o sa stau singura.Promiteau ca se intorc, desigur...dar cand? Probabil aratam ca un copil parasit pe o banca intr-un parc.O chestie fara ţel ,fara nicio direcţie.Si am stat asa mult.Prea mult.De atat de mult ce am stat a apus si soarele.Si am simtit nevoia chiar atunci sa vorbesc cu cineva.Dar vroiam asta doar atunci.Mai tarziu era prea tarziu si nu mai vroiam.Eram subiectul celor prea multe banci insirate in fata mea.Exact ca un copil parasit.Fiecare miscare,desi erau foarte putine,erau in atentia acelor oameni.Ce melancolic li se parea toata şarada asta...Oricum cand soarele a trecut pe dupa casa din spatele meu am stiut ca s-a terminat si ziua aia si eu tot copilul parasit ramasesem.Cat de repede trece timpul urmarind oamenii.Asta pana cand oamenii deveneau intunecati din lipsa de soare.Nu-i mai vedeam asa bine.Nu poti sta atata timp pe banca singura in toata disperarea aia doar din ignoranta unora.Asa ca m-am suparat.Cand au venit...nu stiu de ce s-au obosit sa o mai faca,am plecat.Eu inainte.Pentru oameni era regasirea copilului parasit.Pentru mine era doar sora mea in spatele meu mergand dupa ce a apus soarele.

NuControla....

Ce este cu adevarat nesabuinta si cum e platita?E alimentata de frica si orgoli de dorinta de a scapa de tot ce nu intelegi.Poate ca ziua asta nu va fi definitorie sau nu-i va raspunde la nimic,poate ca vaamane doar cu o raceala..dar stia ca a facut-o.a infruntat furtuna cu nesabuinta,cu iresponsabilitate..pentru ca eanu se defineste asa.A infruntat furtuna prin furtuna.A ramas nemiscata in ura care parca alimenta din ce in ce mai mult vantul,ploaia,stropii mari si reci care ii taiau pielea si o despicau la nesfarsit.Cautarea asta nu era ura..era o cautare,o incercare pe care nu i-o daduse nimeni.O alegere prin care nu dovedea nimanui nimic.Era doar sentimentul invingator atunci cand infrunta si vantul si ploaia.Nici frigul nu conta ,cand simtea ca i-a parte la dezlantuirea naturii.Cand putea sa se gandeasca in voie la tot si sa uite tot.Sa se lase usoara,pana cand vantul ii spulbera acea pozitie dreapta si neclintita.Pana cand nesabuinta isi arata adevarata fata.Pana cand pedepseste prin terminarea curajului...Pana cand o ia de la capat...si pana cand simte ploaia strapungandu-i carnea la nesfarsit si la nesfarsit...

Aberez...iar

Cum este cu adevarat disperarea....atunci cand nu sti de ce te implici si tot ce simti e doar un gol.Nu am inteles nici macar acum ce a fost cu adevarat.Implica-te si vei simti durerea.Nu te implica si te vei intreba cum era sa simti..golul.Si singura alinare mi-am gasit-o in soare..Si mi se pare ca aberez si ca exagerez ca nu e posibil..si oricum nu intelege nimeni pentru ca nu am dat nici detalii...Incercand sa definesc acel sentiment,imi amintesc de o vasta insomnie si remuscare ca si cand nu as fi facut nimic..nici macar nu aveam ce sa fac.Si cum e posibil sa torturezi un om fara intentie sa simta cum ii se scurge viata prin fiecare respiratie fara ca macar sa stie de ce..Un om care este torturat in acest fel se tortureaza singur..una dintre concuziile la care am ajuns.Ce mi-ar placea cel mai mult ar fi sa gasesc o cale,o scapare,dar nu doar pentru mine..sa ma agat de o replica ,de o solutie..O alta concluzie la care am ajuns este ca dragostea adevarata este intotdeaua impartasita,altfel spiritul si iubirea nu vor mai exista nici macar in speranta.Ceea ce ma chinuie este ca oamenii raman cu o idee fixa pana la schimbarea situtiei si o data cu aceasta si a ratiunii.Nu m-am considerat niciodata o persoana condusa de ratiuni sau cu privirea dreapta...am incercat sa gasesc solutii pentru altii si acum nu gasesc nimic pentru mine.Asta e disperarea.Disperarea mea.As adauga ca sentimentul asta ma sfarseste intr-un fel in care nu ar trebui sa fie posibil...Si totul implica cuvintele..unii nu-si dau seama ca atunci cand scriu, acele cuvinte sunt ori dinamice ori lipste de orice viata,triste sunt spuse doar pentru a adauga un regret pentru a te hrani cu amintirile cuvinteleor...fara insa sa iti amintesti cum era senzatia aia cu adevarat...Si mi-a batut inima cand am scris asta.In final totul este o abureala sau un adevar sau este ce am simtit eu.

Muguri de cireş

Coloreaza lumea acoperita de muguri de cires si iubeste soarele pentru ca nu va zambi la nesfarsit.Aminteste-ti cum era primavara trecuta.In martie.Iubeste sa razi si iubeste sa razi in soare.
Asta ii spunea Olga primaverii atunci cand se plimba printre ciresii inmuguriti cu primavara in buclele-i castanii.

O parte din monologul Olgai:"Si m-a prins de mana si mi-a aranjat o floare in par...o floare cu miros fraged.Si a zambit,cu un zambet necunoscut si sincer.Un zambet la primaverii.Apoi a inceput sa alerge,iar eu l-am urmat.M-a pierdut pe o poteca cu soare, mana rece cu chipul cald si parul in care isi atintea soarele razele.."
Cadeau din cer flori de cires si ningea cu soare.Si n-a stiut e el sau primavara.Si nu era nici el,nu era nici primavara,era fericirea.
Atunci cand si-a dat seama,Olga n-a mai asteptat..A fugit inapoi pe camp si in casa.Urmatoare zi,era deja in drum spre Franta.Presata in jurnalul ei era floarea de cires.Langa era desenat campul si ciresul,iar sus scria:"Din dragostea celui care a scuturat ciresul..."
Franta era amalgamul de cires si soare dintotdeauna.Purta la gat simplul medalion care insemna ceva diferit pentru fiecare.Pentru ea insemna ascunderea sentimentelor..Protectie.A venit in Franta sa scrie.Incearca sa gaseasca cuvantul pentru a descrie soarele si ciresul.

Alta parte din monologul Olgai:"Vino cu mine!"


Am gasit cuvantul:"soarele si ciresul"

Mi-e dor sa-mi spui:"Iubirea-ti sta in cui!"

Sa ne intoarcem..CEALALTA:nu.Plutesc.Vantul aduce odata cu el strigate,ganduri si aduce timpul.Este primavara in februarie.Ma uit la undele apei si vad cerul.Cerul ne misca,copila.Dar preferi sa nu-ti zic asa.Esti o tanara cu parul parca facut din copacii oglinditi in lac.Soarele se se pregateste sa apuna,va disparea prin trestii.Luna sta pe cerul limpede,curat al amurgului timpuriu.E la fel de lucida ca soarele....Priveste vantul cum imi despica suvitele castanii,cum iti atarna raul la picioare.As vrea sa fie vie amintirea pe care o asemui acestor momente.Cand eram copii,vara,cand ne jucam de-a-vati-ascunselea.Atunci nu credeai in maturizare.Nu credeai ca vom pierde timpul.Nu credeai decat in jocul nostru.Credeai in vantul subtire al verii.E iarna,insa.Pasarile ciripesc.Dar vreau sa ramana soarele.Cu umbrele deschise si privirea lui dogoritoare.Daca ar fi sa atribui acum o stare,o dorinta,un miros,un cantec,o persoana acestui timp,ar fi cu siguranta acestea..Ma simt calma,ma simt vant cu soare.Imi doresc sa fiu copil,sa raman copil.Miroase a alge,a lac,miroase a primavara devreme,miroase a vant.Aleg "Zmeu" de la Vama Veche..."n-ai stiut sa traagi de sfori/am cazut de mii de ori.."Il vreau pe EL.Dar Alexandra ,draga,El nu exista(era clar,esti prea visatoare insa).Adio,Soare.Adio,luna..Avionul pare o infinitate de alb pe patura de nori.A disparut,la fel ca lua,in plapuma de nori.Lacul ne misca de-a lungul malului.Am pierdut soarele prin trestia animata doar de umbrele ramase.Tu imi tii umbra.Malurile sunt calme.Doar tu vorbesti.Imensitati de sunte menite sa enerveze sau doar sa sparga ecoul mut si frigul de care am atata nevoie...Un cantec spune:"micile cuvinte sunt facute pentru tacere..Nu vorbi!"Sensul lor se pierde,se invecheste odata cu vantul atunci cand TU uiti insemnatatea lor.Am mintit,nu a disparut soarele.Nu inca.Nu ti-am aflat rostul,copila.Vrei sa fim libere,sa zburam sau vrei sa avem coltul nostru de lac.Lebede libere plutind pe lac.Sa lasam urme in soare,umbre pe umbre.Dar esti doar o copila.Asa sunt si eu.

Spinii-a doua parte

August.Campul tremura in amalgamul de soare rece si vantul caldut,atat de nepasator aducand cu el praf si pulbere si vise si tot ce putea lua cu el in dezamagirea ca nu le va mai auzi vreodata.Ganduri care nu incetinesc,menite sa deruteze.Mirosul campului e profund si asa esti si tu.Tu cu sfera ta luminoasa si calda,atat de departe.Baiatul:M-as transforma in vant,iubito,de as putea ajunge la tine!Persoana iubita:Dar nu esti vant..Baiatul:Nu inteleg...de ce?Persoana iubita:Vezi,apune soarele.Plec.

Analogie.Pagina de jurnal.Nu existi si-mi lasi un gol in suflet.Tocmai pentru ca nu existi.Gelozia este o optiune.Multi o aleg.Dar gelozia face parte din iubire si iubirea face parte din noi,din noi doi.Aiurea.

Martie.Ziua fara viata.Am venit la tine si te-am oprit din mers.Te-ai uitat in ochii mei,probabil sa deslusesti ce gandesc.E greu,nu?Mi-a placut dezorientarea ta,atunci cand nu am spus nimic.N-ai intrebat.Mai condus pe o banca.O banca veche,de pe o straduta pietruita,tot veche.M-am uitat la tine iar,erai senin.Eu eram departe.Ti-am simtit oricum frica.Probabil tot eu ti-am implantat-o.Tarziu.

Analogie.Ultima noapte.Suntem fantome.Fantome ale deznadejdilor si disperarii,suflete vii,dar moarte la suprafata.Inuman de realisti,ne lasam prada vietii.Viata ne merita,noi nu o meritam pe ea.Asa ca ne alegem drumul.Esti de fapt un om.La asta ma asteptam..Unde se duce tot ce scrii?Daca va ramane,atunci iti voi spune.

Spinii

Ianuarie.N-a mai plouat de mult.Picaturile par calde si sunt atat de taioase.As vrea ca timpul sa se incheie aici si acum,desi sunt singura,iar agonia de alb din jurul meu ma ameteste.Lacul este atat de tanar si trist.Lacul-o femeie alba,fara de miscare.Moarta.Vantul isi infinge radacinile reci in parul meu,miscandu-se haotic,acoperindu-mi privirea,si cu ea si lacul....
Analogie:Ianuarie devreme.Mi-ai zis:Te iubesc.Nici tu nici eu nu suntem primii care folosesc cele doua cuvinte.El:Dar cand iti zic "te iubesc" simt ca am in mine si lumina si ura..si....Copila:Dar este un cliseu!El:Nu am sa exprim...Uite-te in jur,iubito!Esti singura...Atunci s-a intors cu fata la malul lacului si malul era pustiu,nemiscat.
Ianuarie tarzie:Un chip fara nume,o lacrima ajung.Pentru totdeauna.Poti modela visele asa cum vrei,dar tot asa de usor ramai si cu dezamagirea.Asa ca zambeste,pentru ca visele vor veni si vor pleca,iar tu ramai cu amintirile unor luni de iarna trecute.Amintirile calde ale unor prieteni carora nu le pasa ce esti.
Analogie:Mai.Cerul e mat.Din nou.Mi-ai strans degetele calde cu mana ta rece,atat de rece.Am vrut sa-mi trag mana dintr-a ta,dar mana mea parea doar un copac fara de miscare.Nu am putut sa mi-o scot din stransoare.Te-am asemanat cu un copac,desi ideea parea ciudata.Un copil-copac,pentru ca eram amandoi doar niste copii.Imi placea sa te am langa mine.Ma gandeam adesea daca Eram soare,iar tu cer.Iar bate vantul.Prea nelinistitor.
Toamna.Soarele straluceste in amurg.Frunzele se ridica si roiuri dezorientate .Mi-e dor de mare,de lungile priviri inapoi pe care le faceam adesea,atunci can inotam in larg doar ca sa fiu departe.Sa ma simt singura,sa pot sa gandesc orice...Sa stiuca ma aflu ata de departe de pamant,cu soarele deasupra mea stralucind,stiind ca sunt doar eu ,marea si iluziil.Oamenii care sunt inca la mal.Ma striga,dar eu nu vreau sa ma intorc...In calmul golfului imi zic:De ce masura iubirii este pierderea ei?
Analogie:Femeia cu parul de foc:Ti-am zis ca timpul vindeca tot!Iar noi oamenii nu intelegem de ce ni se intampla tot felul de lucruri,pentru ca am crezut mereu ca totul este cum ar trebui sa fie.Nu mi-a pasat ca singura trebuia sa -mi fac viata,ci am lasat-o sa curga...El:te rog!Fata cu parul ca focul:Nu!El:Dar..Fata cu parul ca focul: te iubesc!Uita ce am zis!Timpul vindeca totul...

Va urma..